“Am vãzut oameni rãniti de cuvinte, erau gãuriti peste tot, semãnau cu sitele prin care se strecoarã lumina, nici umbrele lor nu mai erau intregi. Am vãzut si oameni inãltati de cuvinte, semãnau cu ingerii pe care ni i-a dat demult Dumnezeu”
"Words are very unnecessary, they can only do harm..."
Deci sa tacem.
duminică, ianuarie 25
vineri, ianuarie 23
warriors of the world unite:)
si uite ca a venit si motivul care sa ma impulsioneze de ajuns incat sa am curajul sa scriu. curajul, entuziasmul, dorinta sa scriu.
azi mi-am adus aminte de o perioada superba din viata mea, dar eram prea emo atunci ca sa-mi dau seama de cat de frumoasa era cu adevarat. dar acum cand ma uit inapoi, imi dau seama ca n-o sa mai fie la fel niciodata. stiti si voi ce zic, acea perioada de rebeliune si senzatia ca timpul sta in loc, ca toata viata ta depinde de sentimentele de atunci, de ce se va intampla atunci, ca totul e o mare tragedie si o imensa bucurie in acelasi timp. si stiti ceva? asa si ea, poate. poate nu sunt doar senzatii traite din inertia momentului, pentru ca acum cand ma uit in urma observ ca intr-adevar, timpul statea in loc pentru noi, guvizii lenesi cu burtile pline de bere sub soare, ca viata intr-adevar ne-a fost schimbata de sentimentele de atunci, in bine sau in rau, mai mult sau mai putin, chiar daca atunci pareau doar niste imbarligaturi si drame telenoveliste, au avut un rol f important in ceea ce suntem acum, cum iubim acum si ce stim acum.
suntem toti imprastiati acum, care-ncontro, cine cu cine, care unde, cine cum, dar sunt sigura ca ne amintim cu totii de perioada aia, in care eram ca niste ciresari moderni :)) si desi fiecare are propria varianta de poveste, in functie de povestile de iubire traite sau neimplinite, de momentele ne clare din cauza betiei, de anumite lucruri pe care au preferat sa le stearga, cred ca nu gresesc cu mult daca zic ca pentru toti a ramas o perioada frumoasa, de care sa ne amintim, mai in gluma mai in serios ca fiind poate nu cea mai frumoasa perioada, dar cel putin inceputul unui lung sir de altele.
pentru ca pana la urma, am trait multe, foarte multe de atunci. si am trait de multe ori cu impresia ca da, ma, sunt implinita, am facut atatea anul asta, am iubit, am fost iubita, etc. dar acum deja realizarile astea au trecut la nivelul superior, ala "matur" si "responsabil", in care faptul ca ai 9,70 media pe an, ca ti-ai mai luat o responsabilitate in AIESEC, esti stident la doua facultati, ai trecut cu bine de o operatie, sunt realizarile care te recomanda ca a-ti trai viata bine.
dar ce ramane sunt oamenii, cu care iti poti impartasi momentele in care te simti cu adevarat in viata.
si desi in prezentul meu sunt inca, poate mai mult ca niciodata, prieteni care ma fac sa fiu asa cum sunt, si sa ma simt cineva in fiecare zi, azi intorc privirea spre trecut, si vreaus a multumesc acelor prieteni minunati, oriunde ar fi ei, oricat de mult m-ar mai cunoaste sau recunoaste, oricat de mult m-ar iubi.
Andi, Ioana, Sorana, Razvi, Rares, Silvia, Iulia... U rock dudes, si sper ca va amintiti macar o data pe an de vremea noastra de "guvizie"... Those were the times...
over and out :)
azi mi-am adus aminte de o perioada superba din viata mea, dar eram prea emo atunci ca sa-mi dau seama de cat de frumoasa era cu adevarat. dar acum cand ma uit inapoi, imi dau seama ca n-o sa mai fie la fel niciodata. stiti si voi ce zic, acea perioada de rebeliune si senzatia ca timpul sta in loc, ca toata viata ta depinde de sentimentele de atunci, de ce se va intampla atunci, ca totul e o mare tragedie si o imensa bucurie in acelasi timp. si stiti ceva? asa si ea, poate. poate nu sunt doar senzatii traite din inertia momentului, pentru ca acum cand ma uit in urma observ ca intr-adevar, timpul statea in loc pentru noi, guvizii lenesi cu burtile pline de bere sub soare, ca viata intr-adevar ne-a fost schimbata de sentimentele de atunci, in bine sau in rau, mai mult sau mai putin, chiar daca atunci pareau doar niste imbarligaturi si drame telenoveliste, au avut un rol f important in ceea ce suntem acum, cum iubim acum si ce stim acum.
suntem toti imprastiati acum, care-ncontro, cine cu cine, care unde, cine cum, dar sunt sigura ca ne amintim cu totii de perioada aia, in care eram ca niste ciresari moderni :)) si desi fiecare are propria varianta de poveste, in functie de povestile de iubire traite sau neimplinite, de momentele ne clare din cauza betiei, de anumite lucruri pe care au preferat sa le stearga, cred ca nu gresesc cu mult daca zic ca pentru toti a ramas o perioada frumoasa, de care sa ne amintim, mai in gluma mai in serios ca fiind poate nu cea mai frumoasa perioada, dar cel putin inceputul unui lung sir de altele.
pentru ca pana la urma, am trait multe, foarte multe de atunci. si am trait de multe ori cu impresia ca da, ma, sunt implinita, am facut atatea anul asta, am iubit, am fost iubita, etc. dar acum deja realizarile astea au trecut la nivelul superior, ala "matur" si "responsabil", in care faptul ca ai 9,70 media pe an, ca ti-ai mai luat o responsabilitate in AIESEC, esti stident la doua facultati, ai trecut cu bine de o operatie, sunt realizarile care te recomanda ca a-ti trai viata bine.
dar ce ramane sunt oamenii, cu care iti poti impartasi momentele in care te simti cu adevarat in viata.
si desi in prezentul meu sunt inca, poate mai mult ca niciodata, prieteni care ma fac sa fiu asa cum sunt, si sa ma simt cineva in fiecare zi, azi intorc privirea spre trecut, si vreaus a multumesc acelor prieteni minunati, oriunde ar fi ei, oricat de mult m-ar mai cunoaste sau recunoaste, oricat de mult m-ar iubi.
Andi, Ioana, Sorana, Razvi, Rares, Silvia, Iulia... U rock dudes, si sper ca va amintiti macar o data pe an de vremea noastra de "guvizie"... Those were the times...
over and out :)
joi, noiembrie 27
IOANA
IOANA
Ioana avea dorinte complicate.
Noaptea, dupa ce toate dorintele i se sublimau
in voluptati sonore si, apoi, in tandre taceri
ea se infasura in catifeaua intunecata a egoismului ei epidermic.
Numai asa putea sa adoarma: fara sa o atinga nimeni.
Trebuia sa viseze mult si neatinsa de nimeni
pentru a-si aminti cine este.
Rareori, cineva cunoscut se incumeta sa intre in visele ei:
era un lux pe care putine persoane si-l puteau permite.
Cand se trezea, incepea de multe ori sa planga.
Apoi cadea iarasi in sine, in vise straine, in amintiri necunoscute.
Gandurile ei se cufundau incet in memoria lumii
visele ei alunecau, in fiecare dimineata, in memoria colectiva a pasilor nostri
ca lumina si intunericul deasupra pamantului
aluneca trupul ei peste trupul meu.
Cand eram plecat departe, Ioana ma tinea aproape langa ea, scriindu-mi epistole frumoase, testamente incredibile, imi vorbea la telefon cu tristete despre melancolia pe care i-o provoca Liv Ullman in filmele lui Bergman.
Pentru fiecare sfarsit, Ioana avea o continuare pe masura."
Ioana avea dorinte complicate.
Noaptea, dupa ce toate dorintele i se sublimau
in voluptati sonore si, apoi, in tandre taceri
ea se infasura in catifeaua intunecata a egoismului ei epidermic.
Numai asa putea sa adoarma: fara sa o atinga nimeni.
Trebuia sa viseze mult si neatinsa de nimeni
pentru a-si aminti cine este.
Rareori, cineva cunoscut se incumeta sa intre in visele ei:
era un lux pe care putine persoane si-l puteau permite.
Cand se trezea, incepea de multe ori sa planga.
Apoi cadea iarasi in sine, in vise straine, in amintiri necunoscute.
Gandurile ei se cufundau incet in memoria lumii
visele ei alunecau, in fiecare dimineata, in memoria colectiva a pasilor nostri
ca lumina si intunericul deasupra pamantului
aluneca trupul ei peste trupul meu.
Cand eram plecat departe, Ioana ma tinea aproape langa ea, scriindu-mi epistole frumoase, testamente incredibile, imi vorbea la telefon cu tristete despre melancolia pe care i-o provoca Liv Ullman in filmele lui Bergman.
Pentru fiecare sfarsit, Ioana avea o continuare pe masura."
mi-era dor de iubitafizica, mi-e dor de ioana asta...
Long time no see
Mi-e dor sa scriu... Am facut blogul asta initial inainte sa plec la Vienna, aveam de gand sa scriu in fiecare zi... Am ajuns in Vienna si m-a luat viata pe dinainte:) Nu am mai avut timp nici de mailuri uneori. Am venit din Vienna, am trait multe momente si am avut multe ganduri care meritau pastrate, dar din nou, viata mi-a luat-o inainte.
Am pierdut ritmul ala, in care asterneam pe hartie ce simteam sau ce credeam ca simt. Evident, nici atunci nu era mereu ce-mi doream, scriam cateodata doar din dorinta de a scrie. Si totusi imi facea bine, cumva. Poate nu atunci, poate nu-mi dadeam seama, dar imi facea bine...Si imi face bine si acum sa citesc unele lucruri.
Asa ca iata-ma, cu primul blog, din nou incercand aceasta mica "terapie prin scris", sau cum imi place mie s-o numesc "terapie prin amintiri"....
Welcome a'board, va doresc sa va regasiti in ce scriu eu aici, atat cat vreti si puteti...
Singing out, for the moment.
Pupa mama.
Am pierdut ritmul ala, in care asterneam pe hartie ce simteam sau ce credeam ca simt. Evident, nici atunci nu era mereu ce-mi doream, scriam cateodata doar din dorinta de a scrie. Si totusi imi facea bine, cumva. Poate nu atunci, poate nu-mi dadeam seama, dar imi facea bine...Si imi face bine si acum sa citesc unele lucruri.
Asa ca iata-ma, cu primul blog, din nou incercand aceasta mica "terapie prin scris", sau cum imi place mie s-o numesc "terapie prin amintiri"....
Welcome a'board, va doresc sa va regasiti in ce scriu eu aici, atat cat vreti si puteti...
Singing out, for the moment.
Pupa mama.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)